Invidie

E duminica. Zi libera, zi de odihna si de relaxare. Afara frig de ingheata pietrele, in casa cald si bine.

Stau la calculator in atmosfera destinsa a unei dimineti de duminica, focul duduie in soba, cafeluta imi abureste pe birou, si totul pare minunat. Asa ar fi, daca nu mi-ar starui in minte gandul ca trebuie sa parasesc caldura si linistea odaii, pentru a iesi afara, in frig. Nu mai e paine in casa si in curand vom vrea sa mancam.

Arunc o privire in jur si ochii imi raman atintiti pe pisica. Ma uit la ea cum doarme adanc in cosulet, afundata in plapumioara alba si pufoasa, fara nici o grija, fara nici un gand (probabil nici vise n-are) si zau ca o invidiez. O invidiez pentru viata simpla si placuta pe care o duce. Nu rabda niciodata de frig, nu rabda niciodata de foame, are parte de iubire din partea noastra (cu mici exceptii, cand mai incaseaza cate-o mama de bataie binemeritata) n-are nimic de facut, n-are ganduri si preocupari, n-are grija zilei de maine. E iubita si totul i se ofera de-a gata. De cate ori o privesc dormind, incerc un sentiment de regret, ca nu m-am nascut pisica. Pisica noastra :-))