Ani de liceu, cu emotii la romana.... (2)

Nu-mi mai amintesc exact, cand si cu ce ocazie am reusit s-o irit din nou pe “tovarasa” profesoara de romana.

Stiu doar ca a fost vorba de un eveniment extracuricular, la care n-am fost nevoiti sa ne prezentam in nelipsitele noastre uniforme scolare, ci fiecare s-a imbracat dupa cum a dorit si dupa cum si-a permis. Oricat ma chinui sa-mi amintesc despre ce eveniment a fost vorba, nu pot sa-mi dau seama. Inclin sa cred ca a fost la inceputul clasei a XII, cand, dupa obicei, absolventii mergeau cu serenada la fiecare profesor acasa, si-i cantau “sub fereastra” Gaudeamus Igitur.  E singurul eveniment de care-mi amintesc din acea perioada si pe care sa-l asociez cu colegii mei de clasa…

Mama lucra pe-atunci la fabrica de tricotaje Somesul, in atelierul de creatie. Acolo se confectiona imbracaminte numai pentru nemti, numai modelele pe care acestia le solicitau si numai din categoria “ultimul racnet al modei”.  Pentru respectivul eveniment, mama imi facuse si mie un costumas  dupa modelul nemtilor, dintr-un tricot negru cu niste imprimeuri din viscoza argintie (un fel de matase), foarte elegant si in acelasi timp foarte sic. O bluza dreapta, cu gatul barca, cu niste manecute trei sfert, putin  bufante si o fustita din acelasi material, scurta, nu foarte scurta (cam de-o palma sub fund), dar putin mulata :D  O tinuta foarte avangardista la acea vreme, pentru ca intamplarea s-a petrecut in toamna lui ‘89, cand in afara erau in voga fustitele si rochitele foarte scurte si foarte mulate, dar care la noi si-au facut intrarea abia dupa revolutie.

Deci, am mers si eu cu colegii, imbracata foarte sic, cu costumasul acela care arata ca o rochita mini foarte reusita, ciorapi de culoarea piciorului, pantofi cu toc si un balonzaid lung care nu lasa, cel putin pe strada, prea mult la vedere… o tinuta deloc vulgara, dar poate, putin neobisnuita la acea vreme, cand toate fetele erau in fuste lungi sau in pantaloni.

La urmatoarea ora de romana, dupa eveniment, cine sa raspunda? Rasfoieste “tovarasa” catalogul si cand ajunge la mine, i se aprind beculetele:

“Nicoleta! Ia vino tu la raspuns, aici, in fata clasei.”

Am iesit in fata clasei, cu toate ca uram chestia asta. Emotiva cum eram, cand simteam toti ochii colegilor atintiti asupra mea si-i auzeam pe baieti facand misto prin bancile din ultimele randuri, reuseam cu greu sa ma concentrez si aveam senzatia ca am uitat aproape tot ce stiam.

Si-o mai aud si pe “tovarasa” ca zice:

“Hai sa vedem, ce stii? Ca de imbracat, am vazut  cu totii cum te imbraci. Asa se poarta pe acolo, pe la tine?”

Imi venea s-o intreb:

“Acolo la mine…unde? De unde naiba crezi ca sunt????”

Am tacut, am rosit, am clocotit de indignare. N-am fost in stare sa raspund prea mult la intrebarile ei si mi-a trantit un 5 acolo… sa ma invat minte.

Apoi a inceput sa-si faca un obicei din asta. Cand trebuia sa raspunda cineva:

“Nicoleta, vino aici in fata sa te vedem si sa te auzim.”

In afara de mine, nu prea mai avea ce sa vada sau sa auda. Dintr-o materie preferata, romana devenise un cosmar. Nu suportam profesoara, nu mai suportam materia si prin urmare, nu mai invatam nimic. Colegii, se amuzau ei cat se amuzau, dar ca niste adevarati colegi, imi mai suflau din banca atunci cand vedeau ca n-am raspunsuri la intrebarile profei. Nici macar nu ma sinchiseam sa deslusesc pe buzele lor ce vor sa-mi transmita, iar daca intelegeam, nu ma sinchiseam sa reproduc. Mi-era lehamite de tot. Ma gandeam doar:

“Las’ ca o sa treaca si asta. Sunt clasa a XII-a, nu mai am mult de indurat.”

Noroc cu extemporalele, ca acolo nu ma putea freca pe mine mai mult decat pe altii. La raspuns, cand ma scotea la tabla, nu ma scotea din 5, la extemporale reuseam sa iau cate-un 7.

Si uite-asa a trecut primul trimestru… si-a venit Revolutia.