Despre respect...

Ma gandeam azi, in timp ce faceam curatenie prin casa, la femeile de servici.

Acele femei, nelipsite de la locurile noastre de munca, pe care de cele mai multe ori nici nu le bagam in seama sau, chiar daca o facem, nu le aratam respectul cuvenit.

Si cand spun respect, nu ma refer doar la faptul ca le salut ori de cate ori le intalnesc, sau ca le zambesc si schimb cateva politeturi cu ele de cate ori se iveste ocazia, ci la faptul ca nu le consider “prietene” ca si pe celelalte colege de servici, nu le consider egalele noastre si nu le caut compania, pentru ca m-as rusina cu astfel de prietenii.

Nu cred ca sunt singura care gandeste astfel.

Si totusi, sunt niste femei cinstite, care castiga niste bani cinstiti, facand o munca grea si neplacuta.

Ii respectam in schimb pe cei care au bani.

“Domnule Cutare, ce onoare sa va intalnesc”. 

“Domnule Cutare, tot respectul.”

N-ai spune niciodata asta unei femei de servici. Pentru ca e simpla, n-are bani, n-are situatie. Dar omul acela, cu bani, care, de cele mai multe ori, a mintit, a inselat sau a furat, ca sa ajunga la situatia actuala, de ce merita mai mult respect? De ce e o onoare sa-l intalnesti sau sa-l ai “prieten”?

De ce respectam, uneori inconstient, necinstea si parvenitismul?

Sau, ce respectam in final? Omul, ori banul? In fata cui ne inchinam?