DRAGOBETELE

Dupa o legenda romaneasca, Dragobetele este fiul Babei Dochia, zanul dragostei zburatoarelor si erosul primavaratic al flacailor si fetelor.

Comemorarea Dragobetelui,  poporul o leaga de zilele  inceputului imperecherii pasarilor, care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Logodna de primavara a pasarilor  a devenit si o sarbatoare a erotismului uman.

In ziua lui Dragobete nu se lucreaza: “Cel ce lucreaza atunci, ciricaie ca pasarile toata viata.” (A. Fochi) Se credea ca “Dragobete e flacau iubaret si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua lui.”

Flacaii si fetele, in haine de sarbatoare, se strangeau pe dealurile eliberate de zapada de la marginea satului, adunau ghiocei si branduse, se veseleau in jurul focurilor aprinse, spunand glume cu substrat erotic, iar la pranz coborau in goana spre sat, fiecare baiat fugarindu-si partenera preferata. Daca o prindea, conform datinei, putea s-o sarute in vazul tuturor. Pentru varstnicii spectatori era un semn aproape sigur ca la vara sau la toamna vor juca la o noua nunta.