Faceți căutări pe acest blog

19 ianuarie 2010

Nesimțirea, soră cu românul

Fiecare din noi a trecut prin "cei 7 ani de-acasa", dar cum a trecut sau ce urme au lasat acesti ani in caracterul si-n personalitatea fiecaruia dintre noi, nu e foarte greu de constatat cu ochiul liber.

Ce le lipseste celor mai multi dintre noi? Unii ar spune poate: “educatia”. Nu, nu cred ca ne lipseste in atat de mare masura educatia. Ne lipseste “bunul simt”. Inainte de a ne dori sa ajungem niste persoane inteligente, cultivate si cu o cariera demna de invidiat, ar fi bine sa ne dorim sa ajungem “oameni”.
Traim printre oameni, deci hai sa incercam sa fim si noi oameni!

Zilele trecute intrasem pe la Orange să cer niște informații. M-am îndreptat frumos spre biroul de informații, și cum în fața mea era deja o persoană, am așteptat cuminte să-mi vină rândul. În spatele meu s-a așezat o doamnă în vârstă așteptând și dânsa să-i vină rândul. Până aici, nimic deosebit.

Povestea începe să aibă sens abia când intră în scenă “personajul”. Dânsul, se întinde peste ghișeu, că doar e bărbat, și-i spune grăbit operatoarei, fără să țină cont de faptul că aceasta era angajată în discuția cu clienta din fața mea și fără să țină cont că în fața lui mai așteptau două femei:

- Numai o întrebare!

Operatoarea îi aruncă individului o privire, în timp ce-și continuă tirada, sperând că va înțelege că e prinsă într-o discuție și că nu e momentul s-o deranjeze.

În fine, operatoarea termină de discutat cu persoana din fața mea iar eu ajung în fața ghișeului, moment în care, individul insistă din nou:

- Numai o întrebare am!

M-am uitat la el foarte calmă și i-am răspuns eu în locul operatoarei:

- Și eu am tot o întrebare. Pentru asta stau aici, ca să pun o întrebare.  

Individul foarte ofensat că i-am tăiat vorba și “m-am băgat în fața lui” adaugă:

- Am întrebat-o pe domnișoara dacă pot să pun o întrebare, pentru că mă grăbesc.

I-am răspuns din nou, foarte calmă și fără nici o grabă:

- Pe mine ar fi trebuit să mă întrebați dacă puteți pune o întrebare, pentru că eu sunt la rând. Eu hotărăsc dacă vă dau voie sau nu înaintea mea. Și nu vă dau.

Individul s-a supărat el ce s-a supărat, a comentat ce-a mai comentat, spunând că din cauza intervenției mele am pierdut amândoi și mai mult timp, adică timp în care el și-ar fi rezolvat problema și ar fi plecat. I-am spus individului că pe mine nu mă deranjează să pierd puțin timp în plus…. mai ales dacă în acest timp pot să pun un nesimțit la punct.

 

Știu că este o întâmplare banală, una din multele întâmplări pe care le trăim zi de zi, dar tocmai pentru că ne batem zi de zi unii de alții, cred că ar trebui să ne respectăm ceva mai mult. Avem cu toții aceleași drepturi. Suntem egali și trebuie să ne cunoaștem fiecare locul. Trăim într-o societate, iar cel de lângă noi e aproapele nostru. Haide să-l respectăm! Respectându-ne unii pe alții, am scăpa de mulți nervi, mult stres și multe neplăceri. Și poate atunci, viața în România ni s-ar părea mult mai frumoasă :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu